Staţiuni

Nord – vestul Transilvaniei adăpostește unele dintre cele mai spectaculoase stațiuni de odihnă și balneoclimaterice. Izvoarele de apă minerală, lacurile saline, dar și frumusețea peisajului, fac ca aceste stațiuni să fie căutate și apreciate de turiștii din întreaga țară. Turiștii au de ales între numeroase activități în aer liber, sporturi, jocuri, drumeții sau sporturi extreme precum zborul cu parapanta. Sezonul rece este potrivit pentru practicarea sporturilor de iarnă, într-un cadru natural mirific.

În județul Maramureș se găsesc câteva stațiuni de odihnă și balneoclimaterice, unde se fac tratamente pentru numeroase afecțiuni. Stațiunea Borșa se află la baza Masivului Rodnei și este una dintre cele mai apreciate stațiuni de odihnă și sporturi de iarnă din România. Stațiunea dispune de numeroase pârtii de schi și deține cea mai înaltă trambulină naturală pentru sărituri, de peste 90 de metri. Tot aici se găsesc și numeroase hoteluri, pensiuni și restaurante, unde turiștii pot gusta din preparate culinare maramureșene. Stațiunea Borșa este punctul de pornire către Parcul Național Munții Rodnei, care adăpostește numeroase specii de floră și faună protejate.

Stațiunea Izvoare se află la 32 de kilometri de Baia Mare, pe un platou vulcanic, și este potrivită pentru odihnă. În această stațiune se pot însă practica și sporturi de iarnă, drumeții, rafting pe râurile din Cheile Lăpușului, vânătoare și pescuit.

Stațiunea Ocna Șugatag se află în apropierea localității Vadu Izei, într-un peisaj natural spectaculos și cu o panoramă largă a Munților Maramureșului. Stațiunea dispune de ape minerale cloro-sodice, recomandate în tratarea afecțiunilor reumatismale.

Stațiunea Mogoșa se află pe malul lacului Bodi, într-o zonă frumoasă, ideală pentru vacanțe. Stațiunea dispune de pârtii de ski și instalație proprie de teleschi. În sezonul cald se pot organiza numeroase drumeții, zboruri cu parapanta și alpinism. Tot pe timpul verii aici se deschide și un ștrand.

În județul Sălaj, stațiunile cu izvoare cu ape minerale sunt căutate pe parcursul întregului an de turiștii din țară și străinătate. În județul Sălaj se mai găsesc și stațiunile Cățelu, Meseșenii de Sus, Zăuan Băi. Turiștii pot beneficia aici de tratamente tămăduitoare cu ape minerale sulfuroase și carbogazoase, dar și cu nămol negru.

Situată în apropiere de municipiul Sălaj, stațiunea Băile Boghiș este o stațiune balneoclimaterică apreciată pentru apele termominerale pe care le deține. Aceste ape termale sunt recomandate pentru tratarea a numeroase afecțiuni locomotorii, ginecologice, reumatismale și digestive.

Stațiunea Bizușa este cunoscută pentru izvoarele cu ape minerale, recomandate pentru tratatea a numeroase afecțiuni. Turiștii pot efectua aici și sporturi precum zborul cu parapanta sau drumețiile. Stațiunea Băile Jibou este situată în orașul Jibou. Dispune de băi cu ape curative, recomandate pentru tratatea afecțiunilor hepato-biliare, gastrointestinale sau reumatismale.

Județul Bihor este cunoscut pentru Izvorul Minunilor, un izvor cu ape minerale cu numeroase proprietăți curative, dar și pentru Lacul cu Nuferi și apele minerale termale de la Băile Felix. Stațiunea Stâna de Vale este cunoscută pentru Izvorul Minunilor. Apele minerale de aici sunt folosite pentru tratarea afecțiunilor endocrine, respiratorii și nervoase. În sezonul rece, stațiunea dispune și de o pârtie de schi și una de săniuș.

Principala atracție a stațiunii Băile 1 Mai este Lacul cu Nuferi, o rezervație naturală care adăpostește trei specii rare de nuferi. În această stațiune există și izvoare cu apă caldă, utilizate pentru tratatea afecțiunilor reumatismale și ginecologice. Aici se pot efectua și tratamente cu nămol sapropelic. O altă atracție a stațiunii este ștrandul cu valuri, primul de acest fel din România.

Stațiunea Băile Felix este cunoscută pentru salba de izvoare cu ape minerale termale, care conțin calciu, sodiu și sulf. Aceste ape minerale sunt folosite pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, ginecologice și endocrine. Printre atracțiile stațiunii se numără ștrandul cu apă termală și rezervația de nuferi.

În Bistrița Năsăud se găsesc stațiuni cu ape termale și minerale, însă turiștii sunt ademeniți aici și de frumusețea peisajului, a aerului curat și a activităților variate. Stațiunea Piatra Fântânele se află la poalele Munților Călimani, fiind ideală pentru practicarea sporturile de iarnă. Stațiunea dispune de o pârtie de schi și telescaun. Stațiunea Sângeorz Băi dispune de ape minerale și termale, cunoscute pentru beneficiile aduse sănătății. Apele din această stațiune, împreună cu nămolul mineral, sunt folosite pentru tratarea afecțiunilor digestive, respiratorii și reumatismale.

Stațiunea Colibița este cunoscută în special pentru barajul Colibița. Această stațiune este ideală pentru odihnă și relaxare. Se pot face drumeții și ciclism, iar amatorii de senzații tari pot practica alpinism și plimbări cu caiacul.

Stațiunile din județul Satu Mare sunt cunoscute pentru apele minerale carbogazoase, folosite pentru tratarea a numeroase afecțiuni. În județul Satu Mare se găsesc și stațiunile Acaș, Valea Mariei și Izvoarele minerale Bixad, cunoscute pentru apele minerale bicarbonate, clorurosodice, carbogazoase, sodice, calcice și magnezice.

Stațiunea Tușnad dispune de izvoare geotermale, folosite în cura externă pentru tratarea afecțiunilor reumatismale și dermatologice. Această stațiune este ideală pentru odihnă și relaxare. Lacurile din această zonă sunt potrivite pentru sporturile nautice și pescuit.

Stațiunea Băile Puturoasa sunt cunoscute pentru izvoarele cu ape minerale sulfuroase, folosite pentru tratarea bolilor reumatice și ginecologice. Este situată pe craterul unui fost vulcan, care emană hidrogen sulfurat.

Și județul Cluj se poate mândri cu câteva stațiuni balneoclimaterice și de odihnă, apreciate pentru peisajele naturale spectaculoase. Stațiunea Băile Sărate din Turda este cunoscută pentru lacurile antroposaline, folosite pentru tratarea a numeroase afecțiuni. Cele mai importante lacuri din această stațiune sunt Lacul Tarzan, Lacul Roman și Lacul Privighetorii. În apropierea stațiunii se află și o grădină zoologică.

Stațiunea Băile Cojocna se află la 18 kilometri de Cluj. Dispune de numeroase lacuri saline, cu proprietăți terapeutice și curative. Aici sunt tratate afecțiuni reumatismale, ginecologice și endocrine.

Stațiunea Beliș Fântânele este o stațiune ideală pentru relaxare și odihnă, departe de agitația marilor orașe. Este situată la 1350 de metri altitudine, la 80 de kilometri distanță de Cluj. Principalele atracții ale stațiunii sunt ruinele fostului sat, inundat de lacul de acumulare Fântânele. Atunci când nivelul apelor scade, aceste ruine sunt vizibile.

Stațiunea Băișoara este potrivită pentru relaxare, fiind o zonă turistică foarte căutată în Transilvania. Aici se pot practica numeroase sporturi montane de vară și de iarnă, ski și ciclism. Amatorii de senzații tari pot încerca zborul cu parapanta. Pentru cei mai liniștiți există numeroase trasee pentru drumețiile montane.

Newsletter

Loading...Loading...