Cluj

Lacul Roman

print
Lacul Roman
Localitate:
Turda

Obiectiv:
Lacuri şi baraje

Etichete:

Ti-a placut articolul?
Impartaseste-l cu prietenii tai!

Se poate spune că Turda nu ar fi existat pe hartă dacă nu ar fi fost binecuvântată cu Lacul Roman, amenajarea acestuia fiind punctul de pornire a dezvoltării întregii regiuni.

 

Lacul Roman, ca şi celelalte lacuri din zonă, este, de fapt, o antică zonă de exploatare a sării, care, în decursul anilor s-a umplut cu apă.

 

Amplasarea într-un peisaj mirific, dar mai ales proprietăţile curative ale apei sale i-au determinat, pe reputatul farmacist al acelor vremuri, Lajos Velits, şi doctorul Jozsef Hanko să îl amenajeze pentru ca bolnavii să poată urma diverse tratamente aici.

 

Totul se întâmpla în 1834, însă, de-a lungul celor peste 170 de ani, au avut loc mai multe renovări, rezultând acum un ştrand modern, unde relaxarea şi tratamentul merg mână în mână. În special bolnavii de reumatism spun că după o baie în Lacul Roman se simt mult mai bine.

 

E indicat să ştiţi să înotaţi aici pentru că adâncimea medie este de trei metri şi jumătate şi fundul lacului vă poate juca feste, având numeroase gropi. Apa sa are o concentraţie bogată de clorură de sodiu, adică este foarte sărată şi deci bună pentru organism.

 

Interesant este că pe fundul acestui lac s-a descoperit un strat de nămol cenuşiu şi nisipos, care se află deasupra sării şi măsoară chiar şi 80 de centimetri grosime.

 

Drumul din Bucureşti până în Turda este foarte frumos, trecând prin Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Alba Iulia. Odată ajuns în Turda, nu ai cum să nu găseşti complexul de lacuri – Băile sărate, existând numeroase indicatoare, dar mai ales oameni binevoitori care, cum te văd că pari puţin rătăcit, îţi sar repede în ajutor, chiar dacă nu le-ai cerut asta.

 

Despre prins un şezlong la ştrand nu trebuie să-ţi faci nicio grijă, în jurul Lacului Roman putând să stea, fără să se deranjeze unii pe alţii, 8.000 de oameni. Tot la ştrand veţi găsi terase unde să vă răcoriţi cu o bere rece, dar şi cu sucuri sănătoase, asta dacă nu preferaţi să le luaţi pe şezlong, unde umbrelele vă vor feri de razele soarelui.

 

Iar în zonă sunt numeroase hoteluri şi pensiuni, unde, pe lângă un pat moale şi cald, vă aşteaptă mâncăruri tradiţionale, de o savoare ce nu poate fi descrisă, care vor fi apreciate după o zi de la ştrandul sărat – se ştie că apa creşte apetitul.

 

Şi unde mai puneţi că toate aceste lucruri minunate le veţi experimenta într-un cadru desprins din basme, pădurile de un verde crud reflectându-şi semeţe chipurile în oglinzile lacurilor tămăduitoare.

 

 

Imagini din Lacul Roman


Poze de la turistii care au vizitat aceasta locatie


Adauga o imagine sau creeaza un traseu

Comentarii (1)

simona

nu sunt casute nu ai unde sa te cazezi langa strand nu prea ai ce sa maninci etc apa este intradevar buna

Adaugă un comentariu

Nume
Email
Mesaj
 

Newsletter

Loading...Loading...