Bistrita Nasaud

Cetatea Rodnei

print
Cetatea Rodnei
Localitate:
Rodna

Obiectiv:
Situri arheologice

Etichete:

Ti-a placut articolul?
Impartaseste-l cu prietenii tai!

Oferta turistică a Transilvaniei este una vastă, însă pentru cei care vor să scape de aglomeraţie, de blitz-urile aparatelor de fotografiat şi de ghizi, Cetatea Rodnei – deşi un sit arheologic nevalorificat la adevăratul său potenţial – pare să fie oaza de linişte perfectă.

 

Pe cursul superior al Someşului Mare, chiar la poalele Munţilor Rodnei, se pot vedea acum, după ce anii şi-au pus amprenta, doar nişte ziduri care au nevoie de consolidare. Nu îţi trebuie însă o imaginaţie prea bogată ca să vizionezi şi, totodată, să contemplezi măreţia vechii cetăţi.

 

Situată în judeţul Bistriţa-Năsăud, în comuna care poartă acelaşi nume, zona în care este acum ce-a mai rămas din Cetatea Rodnei se pare că ar fi fost locuită încă din epoca de piatră.

 

Ca dovadă istorică stau târnăcoapele şi topoarele de bronz găsite aici, încă de la începutul anilor 1900. Obiectele cu atâta însemnătate istorică au fost trimise atunci spre autentificare la Brukenthal – muzeul din Sibiu. Ulterior, însă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a pierdut urma acestora. A rămas, în schimb, procesul verbal de primire a topoarelor şi târnăcoapelor.

 

Prima atestare istorică a cetăţii a fost făcută târziu, abia în anul 1235. Cronicarii ruşi ai vremii scriau că la Rodna se află un centru minier de mare importanţă. Obiectele de argint care erau făurite aici, cu mare pricepere, erau apreciate inclusiv la curtea ducilor polono-ucrainieni, dar şi la cea a regelui Ungariei.

 

Cetatea Rodnei – o bijuterie medievală – are o istorie bogată. A fost reconstruită, câteva sute de ani mai târziu de Petru Rareş în secolul al XVI-lea.

 

Atenţia specialiştilor s-a îndreptat spre cetatea de la poalele munţilor Rodna abia acum câţiva ani, când s-a încercat să se afle în ce perioadă a fost pusă piatra de temelie. Verdictul pe care l-au dat experţii a relevat că, deşi cu o istorie atât de încărcată, Cetatea Rodnei este una medievală.

 

Din păcate, însă, în prezent, din splendoarea cetăţii nu au mai rămas decât nişte ziduri care stau să cadă. În perimetrul cetăţii, însă, se mai păstrează nişte ruine care, spun specialiştii, aparţin unei biserici dominicane.

 

Liniştea, aerul proaspăt de munte şi semnificaţia istorică fac din Cetatea Rodnei destinaţia turistică pentru cei care s-au săturat de zgomotul şi marea de praf şi betoane din marile oraşe.

 

 

Imagini din Cetatea Rodnei


Poze de la turistii care au vizitat aceasta locatie


Adauga o imagine sau creeaza un traseu

Adaugă un comentariu

Nume
Email
Mesaj
 

Newsletter

Loading...Loading...