Cluj

Cetatea Dăbâca

print
Cetatea Dabaca
Localitate:
Dăbâca

Obiectiv:
Monumente religioase & culturale

Etichete:

Ti-a placut articolul?
Impartaseste-l cu prietenii tai!

Dăbâca, o frumoasă comună din judeţul Cluj, este înconjurată de păduri de stejar, în care căprioarele, vulpile, pisicile sălbatice sau iepurii sunt stăpâni.

 

Însă nu toate acestea sunt definitorii pentru mica localitate, ci Cetatea Dăbâca, un loc deosebit de important pentru istoria Transilvaniei, din care a mai ramas doar un zid gros de piatră.

 

De-a lungul anilor, zidul care înconjoară cetatea Dăbâca a fost supus unor grele încercări, mai ales când a avut loc invazia mongolă, moment în care a fost pus la pământ şi turnul său.

 

Cetatea, care are un diametru de peste 550 de metri, a fost o cetate regală şi apoi prin anii 1000-1300 reşedinţa comitatului Dăbâca, o unitate administrativă a Regatului Ungariei, care se întindea la acea vreme şi peste Ardealul nostru.

 

Mai înainte de asta, localnicii povestesc că cetatea ar fi fost reşedinţa domnitorului Gelu, însă istoricii spun că, deşi au muncit foarte mult în dorinţa de a găsi dovezi în acest sens, misiunile lor nu au avut succes.

 

Construcţia se află pe un deal şi, de la distanţă, pur şi simplu uitându-te la ea, realizezi că zidurile sale poartă pe umeri sute de ani de istorie. Până să ajungi la cetate, care mai este cunoscută şi sub titulatura de Cetatea Comitatului, vei merge pe un drum şerpuit pe unde nu se observă nici urmă a noii civilizaţii.

 

Drumul nu este nici măcar pietruit şi tocmai acest lucru îi oferă un farmec aparte, făcându-te să depăşeşti momentul tehnologiei, al Internetului, al telefoanelor mobile sau al laptopurilor şi să încerci să te pui preţ de câteva momente în locul oamenilor care acum sute şi sute de ani apărau cetatea cu preţul vieţii.

 

Ajuns pe Dealul Cetăţii vei fi întâmpinat de un zid gros de aproximativ trei metri lăţime pe care turiştii se pot urca şi de acolo să privească împrejurimile de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea. Deşi este dificil să ajungi să te urci pe ziduri, efortul îţi va fi pe deplin recompensat.

 

Pietre din Cetatea Dăbâca au fost folosite la un moment dat pentru a construi castelul Teleki, botezat după familia nobiliară cu acelaşi nume. Acesta se află în localitatea clujeană Luna de Jos şi reprezintă o altă destinaţie turistică minunată din judeţul Cluj.

 

În afara edificiului cu totul deosebit, dacă ajungi la Cetatea Dăbâca, privirea îţi va fi încântată şi de copacii vechi de sute de ani.

 

Ca să ajungi la Dăbâca, de la Cluj pleci spre nord pe DN 1C, iar la Fundătura faci stânga şi mai mergi vreo 10 kilometri pe un drum judeţean. Distanţa din oraş până la destinaţie este de aproximativ 40 de klilometri.

 

 

Imagini din Cetatea Dăbâca


Poze de la turistii care au vizitat aceasta locatie


Adauga o imagine sau creeaza un traseu

Adaugă un comentariu

Nume
Email
Mesaj
 

Newsletter

Loading...Loading...